Cea de-a 26-a ediție a ExpoApa s-a încheiat joi, 10 septembrie, cu o concluzie comună a reprezentanților industriei, autorităților și mediului academic: România are nevoie de o strategie integrată pentru industria apei, care să reunească investițiile în infrastructură, tehnologia și formarea specialiștilor. Timp de trei zile, peste 4.000 de participanți și aproape 90 de expozanți din 13 țări au analizat la Romexpo principalele decizii de care depinde viitorul sectorului.

Dezbaterile din cele trei zile au urmărit trei direcții majore: rolul tehnologiei și al digitalizării în modernizarea sectorului, finanțarea infrastructurii după 2027 și formarea specialiștilor care vor administra sistemele viitorului. În contextul în care, potrivit datelor prezentate de ARA, la nivel național sunt anual doar zece absolvenți ai Facultății de Hidrotehnică, reprezentanții Asociației au susținut că viitoarele proiecte finanțate din fonduri europene trebuie să includă și o componentă dedicată pregătirii resurselor umane, alături de investițiile în infrastructură, echipamente și tehnologie.

„În cele trei zile am identificat principalele provocări ale industriei și soluțiile de care avem nevoie. Investițiile, tehnologia și resursa umană nu pot fi tratate separat. Avem infrastructură de modernizat și tehnologii tot mai performante, însă fără specialiști bine pregătiți nu le putem valorifica. Domeniul nu este suficient de atractiv pentru tineri și avem nevoie de o formare conectată la cerințele pieței. ARA își asumă rolul de catalizator între industrie, autorități și universități, pentru ca aceste direcții să fie reunite într-o strategie coerentă”, a declarat Dr. Ing. Ilie Vlaicu, Președintele Asociației Române a Apei.