Prețul petrolului Brent a trecut din nou de pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul escaladării conflictului dintre SUA și Iran și al riscurilor tot mai mari pentru transporturile prin Strâmtoarea Ormuz. În România, carburanții sunt deja la niveluri ridicate, relatează Mediafax.

Petrolul Brent a urcat miercuri, 9 septembrie, până la peste 100 de dolari pe baril și a închis ședința la 101,21 dolari, în creștere cu aproximativ 3,4%. Este cel mai ridicat nivel din luna mai.

- articolul continuă mai jos -

Creșterea vine într-un moment în care conflictul dintre Statele Unite și Iran afectează tot mai puternic transporturile maritime din regiune. Iranul a atacat mai multe nave în apropierea Strâmtorii Ormuz, după ce SUA au distrus cinci petroliere iraniene.

Strâmtoarea este una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii. În mod normal, prin această zonă trece aproximativ 20% din comerțul mondial cu petrol și gaze.