Autoritățile din New York au minimizat riscurile pentru sănătatea populației după atentatele din 2001, deși cunoșteau nivelul ridicat de poluare din Manhattan, arată documente făcute public recent.

Azbestul a fost găsit „aproape peste tot” în zonele testate din apropierea Ground Zero, locul unde s-au prăbușit turnurile World Trade Center în 2001, a declarat primarul orașului New York, Zohran Mamdani, potrivit BBC.

„Oamenii s-au îmbolnăvit pentru că liderii în care aveau încredere i-au mințit și le-au spus că pot respira în siguranță aerul toxic”, a spus el, anunțând publicarea a 170.000 de documente legate de atacuri.

Bolile legate de praful și fumul provenite din prăbușirea turnurilor au cauzat mai multe decese decât cele aproape 3.000 de victime ale atacurilor, afirmă autoritățile sanitare americane.

Mii de oameni au suferit probleme de sănătate, precum cancerul, printre care și mulți care au decedat, după ce au inhalat substanțe nocive în urma prăbușirii Turnurilor Gemene.