Pasajul Basarab în 2026. Foto: Silviu Matei / Agerpres
Publicat 06.09.2026 12:22
Actualizat 06.09.2026 12:23
După două și luni și jumătate de lucrări, Podul Basarab din București se va redeschide în această noapte, a anunțat duminică primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
„Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, aşa cum am promis. Restul lucrărilor de reparaţii vor continua pentru ca la începutul anului viitor să putem recepţiona această lucrare nerecepţionată şi neîntreţinută de peste 15 ani de la darea in folosinţă. Am început pe 20 iunie şi, până acum, ne-am concentrat pe lucrările care implică traficul. Am închis alternativ câte o arteră a podului, iar pe cealaltă s-a circulat în dublu sens”, a scris Ciucu într-un mesaj pe Facebook.










