Lucrările la Drumul Expres Brăila–Galați au ajuns la un stadiu fizic de 97%, iar constructorul a montat miercuri ultima secțiune a tablierului metalic al noului pod peste râul Siret, relatează Mediafax.

Proiectul, cu o lungime de aproape 11 kilometri, urmează să fie finalizat în cursul acestui an, potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.

- articolul continuă mai jos -

Ultima secțiune metalică montată la podul peste Siret are o greutate de 165 de tone și a fost ridicată și poziționată cu ajutorul unei macarale de mare tonaj, a anunțat șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe platforma Facebook.

Operațiunea reprezintă o nouă etapă importantă pentru construcția podului, însă lucrările nu sunt încă încheiate.