Toto Wolff, șeful celor de la Mercedes, a avut o ieșire nervoasă după ce Pierre Gasly a reușit să obțină primul său pole position din carieră cu ocazia Marelui Premiu al Italiei, devansându-l pe favoritul George Russell spre surpriza tuturor.

Wolff a lovit în două rânduri un monitor din boxa Mercedes la momentul în care Pierre Gasly (Alpine) și-a terminat ultimul tur din Q3 și a scos un timp mai bun decât Russell.

- articolul continuă mai jos -

Șeful echipei din Brackley a revenit ulterior cu câteva impresii despre rezultatul calificărilor, după ce furia de moment i-a dispărut.

„Oricine ajunge pe pole position merită să fie acolo, pentru că, în mod clar, a demonstrat ce poate exact atunci când a contat cel mai mult. Felicitări lui Pierre (Gasly) și echipei Alpine; au făcut pași importanți înainte, ca echipă, în ultima perioadă, și au făcut o treabă excelentă astăzi”, a declarat Toto Wolff după cursă.