Un tribunal din Istanbul a acceptat darea în judecată a comediantului Deniz Goktaş pentru ”insulte” aduse preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Goktaş riscând o pedeapsă de nouă ani şi opt luni de închisoare, a anunţat vineri agenţia Anadolu, citată de dpa, transmite Agerpres.

Biroul procurorului public din Istanbul l-a acuzat pe Goktaş că într-un show difuzat pe 24 iunie pe canalul său de YouTube a incitat publicul la ură, ”a depăşit limitele caracterului critic şi a afectat onoarea şi demnitatea preşedintelui” în ochii publicului.

- articolul continuă mai jos -

”Niciodată nu mi-a plăcut de Recep Tayyip Erdogan, nici măcar pentru un minut în viaţa mea”, a spus Deniz Goktaş (32 de ani) în show-ul său.

Comediantul, care se află în arest preventiv din data de 3 iulie, este acuzat de asemenea că a făcut glume despre femeile turce care înoată în mare purtând costume de baie acceptate de religia musulmană.