Odată cu încheierea lunii august, e dificil să privim în urmă fără a observa o vară caracterizată, cel puțin la nivelul României, de avertizări repetate privind posibile întreruperi de curent, de apeluri către populație de a-și limita, pe cât posibil, consumul de energie electrică, și de o demonstrație practică, iar nu abstractă, a modului în care condițiile de secetă de pe continent se răsfrâng direct asupra securității energetice a statelor membre.
Seceta severă care a afectat Europa în vara lui 2026 a împins Dunărea la debite minimale dramatice, cu consecințe pe măsură. Spre exemplu, pentru România, acest lucru a însemnat reducerea drastică a debitului de apă disponibil pentru răcirea instalațiilor de la centrala nucleară de la Cernavodă, fiind astfel declanșată o problemă energetică la nivel național, iar guvernul recurgând la măsuri improvizate. Acesta este, așadar, un episod care ilustrează, mai limpede decât orice comunicare oficială, cât de strâns sunt legate seceta, producția de energie și stabilitatea rețelelor naționale.
Exact acest context justifică o întrebare mai „largă”: cât de mult sau cât de puțin loc de eroare are Europa atunci când decide să multiplice, în paralel, o infrastructură energointensivă precum cea a centrelor de date/inteligență artificială? Astfel, este dreptul și obligația cetățeanului să adreseze legiuitorului european întrebarea „cum anume gestionăm, la nivel de reglementare europeană, riscul ca astfel de veri să devină regulă și nu excepție?”.
