Prim-ministrul canadian Mark Carney a cerut marţi administraţiei Trump să „înceteze să mai facă meme, să înceteze să mai lanseze aluzii răutăcioase şi să înceteze să mai încerce să pară dură”, în timp ce riposta la un nou val de atacuri din partea Washingtonului, relatează The Associated Press, preluată de News.ro.
Carney a afirmat că negocierile comerciale dintre SUA şi Canada ar putea fi reluate dacă Washingtonul ar aborda cu seriozitate discuţiile, dar a acuzat totodată Statele Unite că urmăresc condiţii care, potrivit lui, ar putea duce la „închiderea treptată şi dispariţia” industriilor canadiene.
„Când americanii vor înceta să mai facă meme, să mai lanseze aluzii răutăcioase şi să mai încerce să facă pe durii şi vor începe să abordeze cu seriozitate aceste discuţii, atunci le vom putea purta”, a spus Carney. „Nu este constructiv, dar asta este democraţia lor”, a cotinuat premierul.
Război al declarațiilor între Ottawa și Washington
Comentariile sale au venit în contextul unui nou val de atacuri din partea Washingtonului, după ce negocierile comerciale au eşuat pe 21 august. Trump a luat măsuri pentru a redenumi Lacul Ontario „Lacul America” şi a batjocorit Canada pe reţelele sociale, în timp ce secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a spus că Ottawa nu poate riposta „ochi pentru ochi” împotriva unei economii de 13 ori mai mari.















