Germania s-a confruntat cu o a doua tentativă de sabotaj asupra rețelei sale electrice, poliția locală anunțând miercuri că anchetează un atac asupra unei substații din orașul Bergheim din vestul țării, potrivit Reuters.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat că se anchetează un act de vandalism premeditat asupra infrastructurii tehnice, comis marți la ora 18:00 GMT (21:00 în România), dar a adăugat că alimentarea cu energie electrică a regiunii nu a fost afectată.
Purtătorul de cuvânt nu a precizat amploarea pagubelor.
Doi adolescenți ucraineni, răniți de o explozie în Augsburg
De asemenea, un obiect necunoscut a explodat miercuri într-o gară din orașul Augsburg, situat în sudul țării, a anunțat poliția germană, precizând că două persoane au suferit răni ușoare.












