La Ginostra se va auzi din nou sunetul clopoțelului. Începând din septembrie, după mai bine de douăzeci de ani, micul sat de pe insula Stromboli își va recăpăta școala primară, anunță La Repubblica.

Singura elevă din clasa întâi va fi micuța Aisha, care a împlinit șase ani în luna iunie a acestui an.

Școala va fi amenajată într-o clădire aflată în proprietatea parohiei San Vincenzo Ferreri, care a fost recent renovată și care va fi pusă la dispoziția Primăriei din Lipari printr-un contract de împrumut gratuit și pe durată nelimitată, grație acordului încheiat între administrația locală din Lipari și Arhiepiscopia din Messina, Lipari și Santa Lucia del Mela.

- articolul continuă mai jos -

„Am muncit mult timp pentru a găsi o soluție și, în sfârșit, am reușit”, a declarat Riccardo Gullo, primarul orașului Lipari și al șase dintre cele șapte insule Eoliene, printre care se numără și Stromboli.