Un incendiu a izbucnit la o fabrică de drone de luptă din Polonia, serviciul de informaţii interne al ţării investigând un posibil act de sabotaj, a declarat luni un purtător de cuvânt al coordonatorului de informaţii, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.

Incendiul de la fabrica WB Electronics din Skarzysko-Kamienna, la aproximativ 150 de kilometri sud de Varşovia, a fost raportat la scurt timp după miezul nopţii şi a fost stins ulterior, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale pentru tabloidul Fakt. Nimeni nu a fost rănit.

- articolul continuă mai jos -

„Tratăm această problemă foarte în serios. Ofiţerii serviciului de informaţii interne ABW sunt deja la faţa locului”, a declarat Jacek Dobrzynki, purtătorul de cuvânt al coordonatorului de informaţii, la postul de televiziune TVN24. El a spus că este prea devreme pentru a vorbi cu certitudine despre un act de sabotaj.

Polonia este un important susţinător politic şi militar al Ucrainei, care a fost invadată de Rusia.