La Glina ajunge apa uzată din București și mai multe comune limitrofe.

Dar ceea ce intră în stație nu seamănă deloc cu ceea ce va ieși la final.

Procesul începe cu o etapă mecanică.

Grătare rare și dese rețin materiile și deșeurile solide care nu ar fi trebuit să ajungă niciodată în canalizare – de la materiale de construcție, până la ambalaje și banalele șervețele umede, care nu ar trebui aruncate în sistemul de canalizare. Urmează deznisiparea, unde sunt îndepărtate nisipul și grăsimile, apoi treapta de decantare primară, unde sunt reținute particulele în suspensie sub formă de nămol primar.

Apoi, în bazinele biologice, milioane de microorganisme descompun materia organică și contribuie la eliminarea poluanților. Este un proces în care natura și tehnologia lucrează împreună.