O navă care transportă gaz petrolier lichefiat (GPL) a plătit o sumă record de 5,3 milioane de dolari pentru a putea trece mai repede prin Canalul Panama, prin care traficul va fi redus începând din luna septembrie, din cauza scăderii precipitaţiilor ca urmare a fenomenului meteo El Nino, a declarat joi pentru AFP administratorul Autorităţii Canalului Panama (ACP), Ilya Espino de Marotta, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Canalul Panama, prin care trece între 3% şi 5% din comerţul mondial, oferă un sistem de rezervări pentru tranzit şi un sistem de licitaţie pentru navele care nu au o rezervare prealabilă. Joi seară, 120 de nave aşteptau să traverseze canalul: 104 cu rezervare şi 16 fără. Nu toate navele fără rezervare optează pentru licitaţie.

„Am avut recent trei oferte destul de mari”, a spus Ilya Espino de Marotta. Ea a confirmat că aceasta a fost „cea mai mare sumă” plătită până în prezent.

Potrivit agenţiei de presă Bloomberg, compania sud-coreeană SK Gas este cea care a fost de acord să plătească suma record, cu prilejul unei licitaţii, pentru a asigura trecerea cu prioritate a navei sale, G. Spirit, pe 1 septembrie.