Instalație în Laboratorul Național DOME din statul american Idaho, unde SUA desfășoară cercetări asupra reactoarelor nucleare de mici dimensiuni, FOTO: Natalie Behring / Getty images / Profimedia
Armata americană a anunțat miercuri că va acorda până la 2,2 miliarde de dolari unui număr de cinci companii pentru a construi și opera reactoare microreactoare nucleare în baze militare.
Agenția Reuters amintește că așa-numitele microreactoare sunt centrale nucleare de mici dimensiuni, construite în fabrică, despre care dezvoltatorii spun că vor putea fi transportate cu ușurință și vor genera fiecare până la 20 de megawați de energie.
Spre comparație, cele șase reactoare de mici dimensiuni pe care Nuclearelectrica speră ca NuScale să le instaleze în cele din urmă la Doicești ar avea o capacitate totală de 462 MW, echivalentul a 77MW per modul.
Armata SUA consideră că dezvoltarea microreactoarelor printr-un program numit „Janus” ar putea, într-o bună zi, să contribuie la alimentarea cu energie a unor instalații militare izolate, precum cele din Alaska sau de pe insule. Programul are ca obiectiv instalarea primului reactor până în septembrie 2028.













