Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş, a declarat, miercuri, că PNL i-a făcut „un cadou” lui Sorin Grindeanu prin votul dat asupra modificărilor privind legea ANI şi a avertizat că forma adoptată pune în pericol mandatele aleşilor locali, transmite Agerpres.

„De astăzi mandatul oricărui ales, votul cetăţenilor, nu mai sunt în siguranţă. Luaţi numele lui Dominic Fritz şi înlocuiţi-l cu al oricărui ales care este cinstit, onest, responsabil şi care nu are cutii de pantofi pline de bani în cămară şi înlocuiţi-l şi o să vedeţi că va fi în pericol. Astăzi vedem că modul în care PSD a început să modifice această lege, modul acela penal, e desăvârşit printr-un vot care ne spune foarte clar că PSD are un dispreţ faţă de lege, are un dispreţ faţă de statul de drept. De altfel, şi modul în care PSD a încercat astăzi în Comisia juridică să modifice legea şi să o golească de conţinut dovedeşte foarte clar că PSD asta îşi doreşte. Îşi doreşte să ne întoarcem în anii ’50, în anii ’60, în care comuniştii puteau să facă orice şi puteau să-şi elimine orice adversar politic. Vreau să subliniez că alegătorii USR, parlamentarii USR, miniştrii USR au fost cei care au fost cei mai aprigi susţinători ai reformei domnului Ilie Bolojan. Din păcate, astăzi am constatat că apetitul parlamentarilor PNL pentru reformă nu a fost acelaşi. Suntem dezamăgiţi pentru acest vot şi, din păcate, lucrul acesta va trebui să-l evaluăm”, a spus Şipoş la Palatul Parlamentului.