Un câmp cu buruieni înalte, din zona sudică de coline a județului Vâlcea, joacă rolul trist al cimitirului pentru mai mulți oameni cu suferințe pe care statul român i-a avut în îngrijire. Unii au cruci, alții nu. Dar toți au pierdut, din nou, în relația cu autoritățile. Am murit după abuzuri, iar abuzatorii nu au fost trimiși în instanță, scrie siteul de investigații Snoop.

„Acesta a murit la 24 de ani”, ne spune bărbatul bine făcut, cu ochii un pic înlăcrimați, arătând către o cruce. Liviu Ștefănuț a lucrat 16 ani la Centrul Măciuca, pentru bolnavi cu afecțiuni psihice.

Alături curge Cerna. Centrul Măciuca e la aproximativ 60 de kilometri de Râmnicu Vâlcea și la secole de menirea sa de a-și îngriji oamenii aflați acolo, dacă criteriul ar fi decesul prematur.

Două cruci și buruieni înalte care au crescut peste mormintele persoanelor din centrul Măciuca.

Cum s-a aflat