Probele din dosarul azilelor ilegale din Bihor nu au demonstrat că Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava, a recrutat victimele, așa cum acuză DIICOT, ci instituțiile statului au fost cele care au trimis „o parte importantă” a persoanelor vulnerabile în respectivele centre, potrivit motivării hotărârii Tribunalului București, publicate de G4Media.
În 2 iulie, Tribunalul București a respins propunerea procurorilor DIICOT privind arestarea preventivă a celor cinci membri ai familiei Pașca și a coordonatoarei asociației, instanța dispunând măsura controlului judiciar în cazul acestora.
Decizia Tribunalului nu este definitivă. Curtea de Apel București este cea care va soluționa eventualele contestații formulate de procurori și inculpați.
Puși sub acuzare pentru infracțiuni de crimă organizată, Viorel Pașca, soția, cei trei fii și femeia care coordona activitatea la asociație au primit control judiciar. Magistratul Tribunalului București care a luat această decizie a apreciat că nu se justifică arestarea preventivă cerută de DIICOT.
Tribunalul București argumentează că persoanelor cazate în casele familiei Pașca li se asigurau hrană, cazare, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale, precum și efectuarea formalităților necesare în caz de deces, chiar dacă într-un cadru neautorizat și insuficient raportat la exigențele legale, potrivit motivării publicate de G4Media.













