Cum reușesc ucrainenii să treacă peste tragediile războiului și de ce ezită să-și părăsească casele oamenii care trăiesc aproape de linia frontului, în localitățile bombardate de Rusia? Regizorul ucrainean Ihor Volochii are un răspuns simplu, într-un interviu pentru publicul HotNews.
După un drum de 1.500 de kilometri cu bicicleta de-a lungul liniei frontului, ucraineanul Ihor Volochii, producător de film documentar, încearcă să transmită ce își doresc cel mai mult localnicii care în ultimii ani și-au pierdut copiii, prietenii sau vecinii și viața liniștită.
Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.
Regizorul Ihor Volochii, 35 de ani, și prietenul său german, Sebastian, au pedalat din Șostka până în Herson, de-a lungul liniei frontului, prin sate și orașe eliberate de ucraineni, unde au vorbit cu oamenii din prima linie a conflictului, au strâns bani pentru armata ucraineană și au documentat un film. S-a întâmplat în 2023.
Un lucru cert, spune el, este că parte din satele și orașele vizitate sunt acum ocupate, iar o astfel de călătorie pe același traseu ar fi imposibilă.







