Oameni care se racoresc intr-o zi foarte calda de vara (sursa foto LCVA, Dreamstime.com)
România se află acum în mijlocul unui nou val de caniculă, cu temperaturi de până la 40 de grade. În ultimii 60 de ani, țara a trecut de la veri unde valurile de căldură erau rare, la cele în care sunt și peste 20 de zile cu temperaturi extrem de ridicate.
Valul de căldură este perioada de cel puțin șase zile consecutive în care temperaturile normale sunt mult peste acea perioadă a anului.
„Valurile de căldură nu mai sunt doar episoade izolate ale unor veri neobișnuit de calde. Privite pe parcursul mai multor decenii, ele oferă una dintre cele mai clare imagini asupra modului în care se schimbă clima României”, spune cercetătoarea Monica Ioniță-Scholz de la Institutul Alfred Wegener pentru Cercetări Marine și Polare din Bremerhaven, Germania.
În câteva județe din Transilvania, dar și în Maramureș, numărul de zile cu valuri de căldură a crescut enorm în ultimii 60 de ani.






