Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Sursa foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Kremlinul a condamnat vineri decizia autorităților ucrainene de a sancționa desenul animat rusesc „Mașa și Ursul”, pe care Kievul îl consideră o amenințare la securitatea națională, potrivit EFE și The Moscow Times.
Oficialii ucraineni susțin că desenul „Mașa și Ursul”, care a fost tradus în zeci de limbi și este urmărit la nivel mondial, generează venituri pentru statul rus și răspândește propaganda Kremlinului.
Moscova susține că aceste sancțiuni „arată încă o dată urâțenia regimului de la Kremlin”.
„Faptul că Ucraina i-a declarat război (serialului de desene animate) este încă un exemplu al caracterului abominabil al regimului de la Kiev”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.










