Soprana Ileana Cotrubaş a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat joi Opera Naţională Bucureşti, citată de Agerpres. Laureată a unor prestigioase concursuri internaţionale, Ileana Cotrubaş a cântat la Opera de Stat din Viena, Hamburg, Berlin, Festivalul de la Salzburg, Glyndebourne, Royal Opera House Covent Garden, Teatro alla Scala din Milano şi Metropolitan Opera din New York. Momentul din 1975, când a înlocuit-o în ultimul moment pe Mirella Freni în rolul Mimi din „La Boheme”, la Scala din Milano, a rămas emblematic pentru cariera sa.
- articolul continuă mai jos -
Născută la Galaţi, la 9 iunie 1939, într-o familie de muzicieni, Ileana Cotrubaş şi-a început drumul artistic la doar nouă ani, în Corul de Copii al Radiodifuziunii Române. Stabilită la Bucureşti din 1952, pentru a urma cursurile Şcolii Speciale de Muzică, artista a debutat pe scena Operei din Bucureşti în 1964, înainte de a cuceri marile scene ale lumii.
Admirată pentru unicitatea vocii, inteligenţa frazării şi forţa expresivă a interpretării, Ileana Cotrubaş a colaborat cu dirijori legendari şi a lăsat o amprentă profundă asupra repertoriului liric, de la Mozart şi Verdi la Puccini, Bizet şi Offenbach.
După retragerea de pe scenă, a continuat să dăruiască artei cântului prin pedagogie şi cursuri de măiestrie, formând şi inspirând generaţii de artişti.







