Cele şapte persoane care au atacat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Cluj cu bâte, topoare şi pietre în localitatea Căprioara, comuna Recea-Cristur, rămân în arest preventiv, a decis joi Tribunalul Cluj, transmite Agerpres.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile în data de 10 august, după ce Judecătoria Dej a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.
- articolul continuă mai jos -
Ulterior, cele şapte persoane – o femeie şi şase bărbaţi – au formulat contestaţie împotriva acestei decizii, însă Tribunalul Cluj a respins ca nefondată acţiunea inculpaţilor.
„În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b raportat la art. 204 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către inculpaţii contestatori: C.L., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice (…) şi de lovire sau alte violenţe, (…), L.D. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, (…), C.C.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice (…), L.D., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, (…), C.S., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, (…), L.S., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, (…), L.M., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, (…), împotriva încheierii penale nr. 28/A/CC/2026 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Dej în dosar nr. 3566/219/2026, pe care o menţine ca fiind legală şi temeinică”, se arată în soluţia publicată pe site-ul Tribunalului Cluj.







