După cazul de violență extremă petrecut în județul Cluj în urmă cu trei zile, în care o ambulanță nouă, de ultimă generație, a fost atacată cu bâte și topoare, conducerea SAJ Harghita afirmă cu un caz similar s-a petrecut de curând și în Harghita, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
Făptuitorii nu au fost identificați, prin urmare Serviciul de Ambulanță a rămas doar cu paguba.
- articolul continuă mai jos -
În plus, echipajele medicale de urgență din Harghita sunt zilnic amenințate și înjurate de aparținători din comunități rome dar și din zone periferice sărace, mai spun aceștia.
Profesioniștii de pe Ambulanță se simt abandonați de autorități care de un an tergiversează introducerea de măsuri de securitate suplimentare, precizează pentru Radio Târgu Mureș, șeful Serviciului de Ambulanță (SAJ) Harghita, dr. Peter Szilard.













