Ursula von der Leyen. Credit foto: Gints Ivuskans / AFP / Profimedia

Președinta Comisiei Europene a declarat joi că incidentul de lângă platforma Neptun Deep din Marea Neagră este parte a unei campanii de amenințări din ce în ce mai intensă.

Șefa executivului european Ursula von der Leyen a comentat joi evenimentul din Marea Neagră, unde un avion F-16 românesc a distrus o dronă navală.

„Astăzi, România a distrus o dronă navală care transporta explozibili în apropierea platformei sale „Neptun Deep” din Marea Neagră. Se desfășoară o campanie de amenințări din ce în ce mai intensă, care îi neliniștește pe cetățenii noștri și urmărește să divizeze Uniunea noastră”, a scris von der Leyen pe X.

„Este vorba de un război hibrid”, a avertizat ea.