Administrația prezidențială va găzdui, în 29-30 septembrie, Animal Summit România, a anunțat, vineri, Diana Pungă, Consilier de stat pentru relația cu societatea civilă în cadrul Președinției.
„Protecția și bunăstarea animalelor sunt subiecte care merită mai multă atenție, responsabilitate și implicare. Mai avem multe de făcut, iar soluțiile pot fi construite doar prin colaborarea dintre instituții, specialiști și societatea civilă. Cunosc acest domeniu îndeaproape. În calitate de Administrator Public al Municipiului București, am coordonat activitatea ASPA și am văzut atât complexitatea problemelor, cât și cât de importante sunt profesionalismul, consecvența și politicile publice coerente.
- articolul continuă mai jos -
Mă bucur, de aceea, că Animal Summit România revine în 2026 și că cea de-a doua ediție va fi găzduită de Administrația Prezidențială, la Palatul Cotroceni. Este un semnal important privind relevanța strategică pe care acest domeniu trebuie să o aibă la nivel național și, în același timp, o oportunitate de a pune România pe harta evenimentelor internaționale dedicate protecției și bunăstării animalelor”, a declarat Diana Pungă.
Evenimentul este organizat de Asociația Sache Vet și ASPA București. Pe parcursul celor două zile, reprezentanți ai administrației publice, medici veterinari, specialiști în drept și educație, ONG-uri și alți experți vor avea ocazia să discute și să construiască soluții concrete pentru problemele complexe din acest domeniu.






