Planul de deblocare a exporturilor de ovine şi caprine se află în consultare la asociaţiile de profil şi, în perioada următoare, vom merge la Bruxelles pentru a-l prezenta Comisiei Europene, astfel încât să ieşim cât mai repede din această situaţie, a declarat, vineri, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
„Colegii din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, sub coordonarea domnului viceprim-ministru şi ministru interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, şi a mea, au efectuat o serie de paşi concreţi pentru a debloca această criză. Pe de o parte, am reuşit să avem dialog cu fiecare ţară terţă pentru a prezenta strategia noastră şi pentru a aproba noile certificate. Spun acest lucru pentru că în planul care va fi prezentat Comisiei Europene în perioada imediat următoare am decis să vaccinăm în judeţele Tulcea şi Constanţa. Totodată, săptămâna aceasta a fost o întâlnire la Ministerul Agriculturii, unde a fost discutat planul cu care vom merge către Comisia Europeană. Este în consultare către asociaţiile de profil şi, împreună cu domnul viceprim-ministru, în perioada următoare vom merge şi vom prezenta acest plan la Comisia Europeană pentru a putea ieşi cât mai repede din această situaţie”, a afirmat Bociu.






