Parchetul European (EPPO) a efectuat 19 percheziții în România într-o anchetă privind o presupusă fraudă în achiziții publice legate de proiecte IT finanțate din fonduri europene, cu o valoare totală de 7 milioane de euro, anunță Mediafax.
Procurorii suspectează existența unei rețele care ar fi manipulat procedurile pentru a favoriza furnizori selectați în prealabil.
- articolul continuă mai jos -
Perchezițiile au fost efectuate joi, la solicitarea biroului EPPO din București, la sediile unor persoane fizice și companii vizate de investigație. Ancheta privește 29 de proiecte finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene (RRF), precum și prin Programul Operațional Capacitate Administrativă – Investiții Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării.
Proiectele presupuneau achiziționarea de servicii de consultanță IT, software și infrastructură informatică.






