Parchetul European (EPPO) a efectuat marți șapte percheziții într-un dosar care vizează suspiciuni de fraudă în achiziții publice și abuz în serviciu privind un proiect de aproximativ 4 milioane de euro, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), transmite Mediafax.

Ancheta are în vedere achiziția de echipamente și materiale medicale destinate reducerii infecțiilor asociate actului medical. Potrivit unui comunicat al Parchetului European, perchezițiile au avut loc la un spital și la un Consiliu Județean din regiunea Muntenia, dar și la mai multe societăți comerciale și la domiciliul unor persoane vizate de anchetă.

- articolul continuă mai jos -

În total, procurorii europeni au efectuat șapte percheziții pentru ridicarea de probe fizice și electronice care ar putea contribui la documentarea dosarului. Anchetatorii susțin că există indicii solide potrivit cărora bugetul proiectului ar fi fost umflat artificial prin manipularea valorii estimate a echipamentelor și materialelor medicale care urmau să fie achiziționate.

Conform investigației, documentația utilizată pentru fundamentarea valorii proiectului ar fi inclus aproape 70 de oferte de preț neautentice, folosite pentru justificarea costurilor. Dacă suspiciunile se confirmă, acest mecanism ar fi condus la supraevaluarea contractului finanțat din fonduri europene.