Un iaht de lux de 30 de metri, evaluat la peste 8 milioane de euro, s-a scufundat în largul insulei Sardinia, la numai câteva zile după ce fusese predat noului proprietar. La bord se aflau 14 persoane, însă toate au fost salvate și nimeni nu a fost rănit, transmite Mediafax.

Iahtul, numit Angiola II, are 30 de metri lungime și fusese predat proprietarului cu numai câteva zile înainte. Ambarcațiunea se afla în apropiere de Porto Cervo, o stațiune de lux din insula italiană Sardinia, când au apărut probleme la motor.

- articolul continuă mai jos -

O avarie a provocat un început de incendiu în zona motoarelor. Focul a fost ținut sub control, însă în ambarcațiune a început să pătrundă apă, iar iahtul și-a pierdut treptat flotabilitatea și s-a scufundat, potrivit Le Figaro.

La bord se aflau 14 persoane, membri ai echipajului și invitați ai proprietarului. Douăsprezece dintre ele au fost preluate de o altă ambarcațiune aflată în apropiere. Proprietarul, un antreprenor italian, și un prieten au rămas pe iaht până la sosirea salvatorilor.