Cei patru judecători apar în fotografii publicate de Ministerul Justiției, care anunță într-un comunicat intrarea lor în notariat, fără niciun examen, asa cum prevede, în prezent, statutul magistraților. Camera Deputaților a votat recent eliminarea acestui privilegiu, iar proiectul se află acum la Senat care este for decizional în acest caz.

Este vorba despre fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, fostul președinte al CSM, Marian Budă, și fosta judecătoare Alexandra Rus, singurul magistrat din dosar care s-a opus condamnării lui Dragnea. Cel de-al patrulea magistrat numit notar este Mirela Vișan, potrivit G4Media

Toți cei patru judecători au ieșit la pensie în ultimul an.

Ministerul Justiției a anunțat joi intrarea în notariat a patru foști magistrați ai Înaltei Curți de Casație și Justiției. În comunicat, instituția scrie despre „experiența profesională deosebită dobândită de noii notari publici în cadrul instanței supreme, precum și competența, rigoarea și responsabilitatea care au caracterizat parcursul acestora în magistratură”.

Deși oficialii Ministerului Justiției nu au indicat numele celor patru magistrați, a publicat fotografii de la eveniment în care sunt surprinși protagoniștii.