Un nou incident suspect la concursul ce se desfășoară în aceste zile pentru promovarea unor judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție: o a doua judecătoare, admisă la prima fază a competiției, nu îndeplinește unul dintre criteriile de admitere, cel privind vechimea efectivă la o Curte de Apel.
Amintem că luni dimineață, G4Media a identificat un prim caz de același gen: judecătoarea Raluca Cozan, deși fusese declarată admisă, s-a retras subit din competiție, după ce redacția noastră a cerut CSM să explice de ce i-a fost acceptată candidatura, în condițiile în care ea nu are cei cinci ani de vechime efectivă la o Curte de Apel.
- articolul continuă mai jos -
În acest al doilea caz, este vorba despre judecătoarea Amelia Onișoru, care în prezent este directoare adjunctă la Institutul Național al Magistraturii.
De șase ani la Institutul Național al Magistraturii







