Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că situația critică de pe Dunăre este rezultatul întârzierii unor lucrări care ar fi trebuit realizate în ultimii ani. Ea susține că intervențiile de urgență au permis câștigarea a aproximativ șapte zile față de momentul în care era estimată inițial oprirea centralei de la Cernavodă, transmite Mediafax.
- articolul continuă mai jos -
Diana Buzoianu a declarat miercuri, în podcastul „Istori-Știri” al lui Lucian Mîndruță, că lucrările de la brațul Bala, aflate în responsabilitatea Ministerului Transporturilor, aveau încă din 2024 autorizațiile și finanțarea necesare.
„Ce vedem acum pe Dunăre este eșecul ultimilor 2-3 ani de la Ministerul Transporturilor. Nu a fost făcută o lucrare esențială, care ar fi trebuit să rezolve problema pe termen lung”, a spus ministrul Mediului.
Buzoianu a precizat că proiectul pentru brațul Bala avea autorizații și acord de mediu, iar banii necesari fuseseră aprobați deja printr-o hotărâre de Guvern.








