Actuala epidemie de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC), cu aproximativ 4.400 de cazuri şi peste 2.000 de decese confirmate până în prezent, avansează într-un ritm care ar putea să o transforme în cea mai gravă din istorie, a avertizat miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează agenţia EFE.
- articolul continuă mai jos -
„Aceasta este deja a doua cea mai gravă epidemie înregistrată vreodată şi avansează mai rapid decât orice epidemie precedentă. În ritmul actual ea ar putea eclipsa epidemia care a afectat Africa de Vest între 2014 şi 2016”, a semnalat Tedros într-o conferinţă de presă, la o săptămână după ce a vizitat RDC pentru a analiza răspunsul în faţa acestei crize.
Epidemia din deceniul trecut la care el s-a referit a provocat circa 28.000 de infecţii şi aproximativ 11.000 de decese, afectând în principal Guineea, Liberia şi Sierra Leone, transmite Agerpres.
„Epidemia are un mare avantaj faţă de noi, este încă mult înaintea noastră şi încercăm să o ajungem din urmă”, a explicat Tedros, subliniind că unul din punctele cele mai îngrijorătoare este numărul încă mare de decese în afara centrelor de tratament şi în zonele unde nu au fost identificaţi anterior noi contacţi.














