Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenţionează, miercuri, cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, regiunea Sicilia, că activitatea vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian, transmite Agerpres.

MAE arată că toate zborurile de pe Aeroportul din Catania au fost suspendate, iar reluarea operaţiunilor aeriene depinde de evoluţia activităţii vulcanice şi de condiţiile meteorologice.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, sursa citată precizează că se înregistrează întârzieri şi anulări către şi dinspre Aeroportul Comiso şi Aeroportul Internaţional Malta.

Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate sau înregistrează întârzieri semnificative sunt sfătuiţi să nu se prezinte la aeroport decât în situaţia în care primesc instrucţiuni în acest sens din partea companiei aeriene.