Radu Miruță (USR), ministrul interimar al Transporturilor, l-a luat marți peste picior pe Sorin Grindeanu, șeful PSD și fost ministru al Transporturilor, care și-a pus în buzunar ceasul înaintea unei conferințe de presă ținute în 2024 pe șantierul unei autostrăzi.
”Nu am mai fost la deschideri de autostradă, să îmi spuneți dacă pot să țin ceasul la mână sau să îl bag în buzunar”, a spus Miruță la începutul unei conferințe de presă susținute marți la inaugurarea sectorului dintre Zimbor și Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvaniei – A3, potrivit Economedia.
- articolul continuă mai jos -
Miruță a făcut referire la momentul în care Sorin Grindeanu și-a scos ceasul de la mână și l-a pus în buzunarul pantalonilor în timpul unei conferințe de presă din iulie 2024 pe șantierul Autostrăzii A0 Sud. Gestul său a fost remarcat de internauți, care s-au întrebat ce model de ceas are liderul PSD.
Grindeanu a explicat atunci pentru Economedia că ”l-am dat jos de la mână pentru că are o problema la încuietoare și aveam impresia că se desface. Nici vorbă să îl ascund, de altfel am același ceas de ani buni, el apare în toate imaginile publice – e un model Breitling”.






