Moscova l-a eliberat marţi pe fostul puşcaş marin american Robert Gilman, aflat în detenţie în Rusia din 2022, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat din motive umanitare graţierea cetăţeanului american, care se confruntă cu probleme de sănătate, au declarat oficiali americani, relatează Reuters.
Casa Albă şi Departamentul de Stat american au cerut Moscovei să-l elibereze pe Robert Gilman, în vârstă de 32 de ani, pentru ca acesta să poată primi tratament medical în Statele Unite, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Gilman era închis într-un penitenciar din Voronej, în sudul Rusiei, iar circumstanţele exacte ale stării sale de sănătate sunt neclare.
Eric Lebson, director de strategie al Global Reach, un grup de advocacy care reprezintă familia lui Gilman, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că Gilman a fost mutat la sfârşitul lunii iunie de la spitalul închisorii la secţia de psihiatrie a unui spital civil de urgenţă, într-o stare asemănătoare catatoniei.










