Un nou lot al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 12,24 kilometri, se deschide, marți, circulației. Tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului face legătura între nodurile rutiere Zimbor și Românași și este primul lot de autostradă dat în trafic în 2026, transmite MEDIAFAX.

„Astăzi (n.r – marți), la ora 16:00, dăm în trafic primul lot de autostradă din acest an, respectiv Lotul 3B2 Zimbor – Poarta Sălajului, aferent secțiunii 3B Mihăești – Suplacu de Barcău a Autostrăzii Transilvania A3”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

- articolul continuă mai jos -

Prin deschiderea acestui tronson este asigurată continuitatea Autostrăzii A3 între Zimbor și Poarta Sălajului, pe o distanță de 12,24 kilometri.

„Descărcarea traficului de pe A3 este asigurată prin nodul rutier de la Românași în DN1F și DJ108A pentru întreg tronsonul de autostradă Târgu Mureș – Poarta Sălajului (155 km), până la finalizarea secțiunii Poarta Sălajului – Zalău (care cuprinde Tunelul Meseș)”, a transmis Scrioșteanu.