Vânători polonezi au observat o felină mare umblând într-o zonă din jurul satului Osiek-Wolka, la circa 75 de kilometri nord de capitala poloneză Varşovia, relatează luni tabloidul Fakt, preluat de agenţia dpa.
Animalul, care a fost văzut în timpul nopţii prin binoclu, seamănă cu o pumă, potrivit relatării, care citează centrul local de criză. Urme au fost găsite ulterior în acea zonă, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
„Nu era un pisoi mic, ci o pisică mare”, asigură purtătorul de cuvânt al centrului de criză. Acesta aminteşte că o pumă poate parcurge chiar şi 35 de kilometri pe zi, prin urmare este posibil ca animalul să fi dispărut între timp din respectiva zonă.
Locuitorii din regiune au fost îndemnaţi să evite pădurile şi zonele împădurite şi să nu lase copiii să se joace afară nesupravegheaţi, fiind de asemenea atenţionaţi ca, în situaţia în care ar observa felina, să nu se apropie de ea.











