Nave eșuate pe un braț al fluviului Rin Foto: Michael Probst / AP / Profimedia
Aflat deja la niveluri fără precedent de scăzute din cauza lipsei precipitaţiilor susţinute, Rinul ar putea deveni în curând nenavigabil pe întregul său curs în Germania şi s-ar putea să rămână tăiat în două, a avertizat luni Federaţia Germană a Navigaţiei Interioare (BDB), relatează AFP, preluată de News.ro.
„Evoluţia nivelurilor apei nu prezice nimic bun”, a declarat pentru cotidianul Rheinische Post Jens Schwanen, directorul general al BDB.
Potrivit acestuia, lipsa ploilor face ca nivelul apei la Kaub, în Renania-Palatinat, între Koblenz şi Mainz (vest), punct de referinţă esenţial pentru navigaţie şi economie, să scadă pentru prima dată în această săptămână sub 10 centimetri. La astfel de niveluri ale apei, Rinul „nu va mai fi navigabil în mod continuu şi va fi împărţit în două”, împiedicând continuitatea în această regiune atât pentru transportul comercial de mărfuri, cât şi pentru ambarcaţiunile de excursie, a explicat Jens Schwanen.
Navigație doar pe două segmente distincte














