Deputata Raluca Turcan, vicepreședinte PNL, a cerut luni demararea unei discuții despre evantuala interzicere în România a rețelei chineze Tiktok după atacul asupra ambulanței din Cluj provocat de viralizarea unei informații false. Ea a acuzat rețeaua chineză de ”eșec evident” de a limita conținutul artificial.
”Cred că trebuie să avem curajul să punem și întrebarea pe care până acum am evitat-o: dacă nu putem proteja eficient societatea de efectele unui asemenea mecanism de manipulare, nu ar trebui ca România să analizeze inclusiv interzicerea TikTok din perspectiva siguranței publice si a siguranței naționale? Nu spun că o asemenea decizie trebuie luată peste noapte. Spun însă că subiectul trebuie pus serios pe masa instituțiilor statului, cu toate argumentele și toate consecințele evaluate”, a scris Turcan într-o postare pe facebook.
- articolul continuă mai jos -
Raluca Turcan a mai spus că ”vorbim despre eșecul evident al TikTok de a limita și elimina conținutul artificial, cu consecințe negative, cât se poate de reale, în planul siguranței publice”.
Tiktok a fost implicată și în promovarea candidatului cu discurs pro-legionar și pro-rus Călin Georgescu.









