Aeroporturile au posibilitatea de a suspenda temporar înregistrarea datelor biometrice de la călătorii din afara UE, în cazul unor circumstanţe excepţionale pe durata verii. Această derogare este deja folosită intens, scrie Politico, citată de News.ro.
Noul sistem biometric de control la frontieră al UE provoacă întârzieri atât de mari pentru călători în perioada aglomerată a verii, încât unele aeroporturi apelează la o soluţie simplă: îl opresc atunci când sunt copleşite, scrie Politico.
Această soluţie rapidă, permisă de reglementările UE, nu era cea anticipată atunci când sistemul de intrare/ieşire a fost introdus treptat în octombrie şi a intrat pe deplin în vigoare din 10 aprilie.
Şi totuşi, multe aeroporturi fac exact acest lucru.
„Când se formează cozi în lunile aglomerate de vară, sistemul este oprit pentru a asigura un tranzit fără probleme în hub-urile noastre din Paris şi Amsterdam”, a declarat Air France-KLM pentru Politico.










