Un tren de marfă operat de Rail Cargo Carrier a întâlnit, duminică, în jurul orei 16:10, în parcursul său, obiecte amplasate în zona căii ferate, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timişoara, în staţia CF Petroşani, pe linia 2, informează într-un comunicat Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, trenul a întâlnit iniţial placa dispozitivului DAM, dispozitiv ajutător pentru manevrarea macazului, care fusese desfăcută şi ridicată. „În condiţii normale de exploatare, acest element este sigilat şi asigurat. Ulterior, în parcursul trenului a fost identificată pe linie o placă de beton aferentă canalului de cabluri”, arată CFR.

Din primele constatări rezultă indicii privind o intervenţie neautorizată asupra elementelor infrastructurii feroviare. Circumstanţele exacte ale incidentului, modul în care placa de beton a ajuns pe linie şi împrejurările în care dispozitivul DAM a fost desfăcut urmează să fie stabilite de autorităţile competente.

Poliţia Transporturi Feroviare a fost sesizată, iar reprezentanţii acesteia se află la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor şi identificarea persoanelor implicate.