Șine de tren. FOTO: Kiankhoon | Dreamstime.com

Mecanicul unui tren operat de CFR Călători a observat trei traverse amplasate de persoane neidentificate pe linia curentă Dărmănești – Cacica, a anunțat CFR SA, duminică, printr-un comunicat de presă.

Potrivit CFR, cele trei traverse au fost observate de mecanicul trenului R 5733 la kilometrul 14+900 al liniei Dărmănești – Cacica.

„Mecanicul trenului a acționat preventiv, iar traversele au fost îndepărtate de pe linie. Conform primelor informații, acestea proveneau din zona marginii prismei de piatră spartă, unde erau utilizate pentru menținerea lățimii corespunzătoare a acesteia”, scrie în comunicatul companiei.

CFR a anunțat că „a fost avizată Poliția Transporturi Feroviare Suceava, care efectuează verificările necesare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul”.