Crin Antonescu. Foto: Inquam Photos / Pană Tudor
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, la Antena 3, că România se află în actuala situaţie politică deoarece „formula pro-europeană” propusă electoratului la cele mai recente alegeri „a eşuat”, iar președintele Nicușor Dan ar trebui să demisioneze dacă nu găsește o rezolvare.
„Am ajuns în această situaţie pentru că o formulă care a fost vândută încă din alegeri, vândută şi la alegerile prezidenţiale şi vândută într-o retorică electorală sub formula pro-europeni, pro-occidentali, mai nou, spune domnul preşedinte, a eşuat. De ce, cum, cine e vinovat? Putem să avem fiecare păreri. Asta contează, faptul este că a eşuat!”, a afirmat Antonescu, sâmbătă seară, într-o emisiune la Antena 3, citat de News.ro.
Fostul preşedinte al PNL a mai spus că, deşi unul dintre cuvintele pe care premierul Ilie Bolojan le foloseşte în apariţiile sale publice este „responsabilitate”, şeful Guvernului demis prin moţiune de cenzură este cel care „se comportă cel mai puţin responsabil”, întrucât nu vrea ca PNL să participe la „vreo formulă de guvernare alta decât una condusă de domnia sa, una acceptată şi de USR sau formule fantasmagorice precum cea cu Sigfried Mureşan”.






