Președintele Nicușor Dan. Inquam Photos / George Călin
Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a declarat că nu Cotroceniul este vinovat pentru blocajul de pe scena politică, ci partidele politice, care „și-au autoimpus o serie de condiții la care nu vor să renunțe”.
Tomac a fost prima propunere a lui Nicușor Dan pentru a conduce viitorul guvern, însă în cele din urmă acesta și-a depus mandatul încredințat de președinte, deoarece nu dispunea de susținerea necesară pentru a trece cu succes de votul din Parlament.
România nu are un guvern cu puteri depline din 5 mai, când cabinetul condus de liberalul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR, după decizia social-democraților de a-i retrage sprijinul politic.
„Președintele este preocupat și în contact permanent cu liderii politici pentru a depăși această criză politică prin care trecem și pentru care președintele a oferit două opțiuni până acum. Este momentul ca și partidele să renunțe la parte din condițiile autoimpuse și, evident, să găsim o soluție de compromis”, a declarat Eugen Tomac, duminică, la Antena 3.






