România traversează, de la finalul lunii iulie 2026, una dintre cele mai dificile perioade pentru Sistemul Energetic Național din ultimele decenii. Seceta hidrologică a redus drastic debitul Dunării și producția de energie hidro, iar autoritățile au făcut apel la populație și companii să reducă voluntar consumul de energie electrică în orele de vârf. Însă, potrivit unei analize realizate de Energy Policy Group (EPG) și publicate de InfoClima, criza actuală nu este doar consecința unei veri excepțional de secetoase, ci și rezultatul unor vulnerabilități acumulate în ultimii ani.

- articolul continuă mai jos -

Cea mai sugestivă cifră este aceasta: deși România are aproape 19 GW capacitate netă instalată, în primele zile din august producția maximă a fost de numai 6,9 GW, adică aproximativ o treime din capacitatea existentă. Diferența nu reprezintă energie „pierdută”, ci arată limitele tehnologice și operaționale ale diferitelor surse, precum și întârzierile în adaptarea infrastructurii energetice la noul mix de producție.

Cum s-a schimbat sistemul energetic în ultimii 15 ani

Analiza arată că România a trecut prin una dintre cele mai rapide transformări ale sectorului energetic.