Un bărbat de 40 de ani, din Cisnădie, a fost reţinut de poliţişti, fiind bănuit că ar fi sustras echipamente şi componente ale unor sisteme fotovoltaice în valoare totală de aproximativ 60.000 de euro, anunţat vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, în Buletinul de presă, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, furturile ar fi fost comise în perioada noiembrie 2025 – mai 2026, dintr-o societate comercială, iar poliţiştii au fost sesizaţi de reprezentantul acesteia, un bărbat în vârstă de 37 de ani.

- articolul continuă mai jos -

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Sibiu au efectuat, joi, două percheziţii domiciliare în Cisnădie şi în municipiul Sibiu, fiind descoperite şi ridicate obiecte de interes pentru anchetă, precum şi o parte dintre echipamentele fotovoltaice.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba Iulia, urmând să fie prezentat instanţei pentru dispunerea unei măsuri preventive.