Sediul DNA . Foto: HotNews

Un comisar de poliţie şef de post într-o comună din Giurgiu a fost reținut de DNA, într-un dosar în care e acuzat că a luat mită pentru a nu dispune controale asupra unei firme care construia un parc fotovoltait. În același dosar sunt inculpați și fratele ofițerului și reprezentatul societății.

Comisarul reținut se numește Ştefan-Claudiu Barbu, şef al Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 din Mihăileşti, judeţul Giurgiu, potrivit DNA. El este cercetat pentru luare de mită, fratele său pentru complicitate la luare de mită, iar al treilea suspect pentru dare de mită.

„În cursul anului 2026, inculpatul Barbu Ștefan-Claudiu, în calitate de șef al Secției de Poliție Rurală nr. 6 Mihăilești, județul Giurgiu, ar fi pretins și primit, atât direct, cât și prin intermediul fratelui său, inculpatul B.M.A., de la inculpatul M.E., reprezentantul în fapt al unei societăți comerciale, foloase necuvenite constând atât în sume de bani (între care suma de 20.000 de lei remisă la data de 02.04.2026 prin intermediul fratelui său), cât și în încheierea, în beneficiul societății administrate de fratele său, a unor contracte de prestări servicii cu societatea reprezentată de inculpatul M.E”, a anunțat DNA.