Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, proiectul de Hotărâre pentru completarea HG nr. 1204/2022 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID), în vederea autorizării participării României, prin intermediul BID, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Iniţiativei celor Trei Mări, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, actul normativ are ca obiectiv consolidarea implicării României în mecanismele regionale de investiţii dedicate dezvoltării infrastructurii strategice şi susţinerii creşterii economice.
În acest sens, proiectul creează cadrul juridic necesar pentru ca BID să efectueze, în numele şi pe seama statului român, o contribuţie investiţională de până la 50 milioane de euro la noul fond regional.
„Consolidarea prezenţei României în Iniţiativa celor Trei Mări prin intermediul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare este un pas strategic. Ne propunem să mobilizăm capital privat şi să direcţionăm resursele către proiecte cu impact major în energie, transport şi infrastructură digitală, garantând în acelaşi timp o gestionare eficientă prin parteneriatul cu FEI”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.






